Gânduri pe spaţiu...
Poartă un sac găurit de ciment după ea. Şchiopătează destul de urât dar merge înainte. De curând s-a deschis un nou centru de colectare de hârtie în zonă, aşa că, ea, culege fiecare bucăţică reciclabilă din cele trei tomberoane de gunoi. Selectează cu grijă, mai înjură din când în când încet ca să nu o audă vânătorii... strânge cu grijă.
….............................................
Îmi pierd existenţa cu fiecare clipă ce trece. Irosesc fiecare clipă pentru că nu ştiu cum să o păstrez. Păstrez tot ce rămâne în urma mea...mai nimic.
…................................................
Am pe birou un pahar de unică folosinţă pe jumăte plin de apă galbenă, un pachet de ţigări, nelipsitul telefon, un proprietar de distilerii şi multe schiţe nedescifrabile. Stau şi mă uit în gol. Din când în când mă transform în ţăran şi mai plantez câte ceva. Văd lume ce zâmbeşte, văd lume ce plânge, văd oameni ce se grăbesc să prindă autobuzul fantomă. Văd ţigani şi câini vagabonzi la fiecare pas. Pe mine nu mă văd. Nu am oglindă iar în mintea mea nu exist. În mintea altora poate mai puţin de atât. Dar asta este. Merg mai departe, nu şchiopătez şi mă uit în gol.
…...................................
Semaforul încă e verde, Mă grăbesc să ajung în timp util la trecerea de pietoni. Am ajuns dar verdele îşi pierde suflarea şi pâlpâie... Mă opresc la timp şi las pietonii grăbiţi să fugă spre celălalt capăt de ciment. În minutul următor caroseria unei maşini vişinii de Sălaj se îndoaie în faţa mea. Mă uit în continuare la semafor, destul de indiferentă. E Încă roşu. Nici măcar nu conştientizez cât de norocoasă am fost. Oamenii se strâng în jurul accidentului ca şi cum s-ar da alimente pe gratis sau mai bine, câteva sticle de alcool foarte scump. Se înghesuie să vadă, se calcă în picioare. Mă dau la o parte şi mă uit la semafor. E verde. Îmi fac loc prin mulţime şi ating celălalt capăt de ciment.
…..................................
Îşi ia sacul în spate, se uită la mine cu indiferenţă şi pleacă mai departe. Încă şchiopătează. Încă mă uit în gol.
Text: Adelina Câmpean
